Simpozionul Internaţional CRIOSFERA 2014 va avea loc în București,
în mai 2014 iar CRIOSFERA 2015 va avea loc în Cluj. Pentru detalii legate de Simpozionul International CRIOSFERA 2014 va rugam sa accesati pagina simposionului: http://crios2014.wordpress.com/ Simpozionul Naţional "Criosfera 2013", 21-24 februarie Manifestarea se organizează la Piatra Neamţ în perioada 21-24 februarie 2013 la sediul UNIVERSITĂŢII POPULARE "Emil Racoviţă", instituţie cultural-stiinţifică a Casei de Cultură Piatra Neamţ.
Secţiunea de referate şi comunicări ştiinţifice având ca subiect CRIOSFERA va fi dedicată cercetătorilor şi exploratorilor aflaţi la început de carieră. Participanţii vor beneficia de mentoratul unor personalităţi care au asigurat şi în România existenţa unei comunităţi ştiintifice preocupată de problemele criosferei pe plan local şi global. În cadrul simpozionului se vor desfăşura şi alte activităţi precum: proiecţii de filme documentare, filme de animaţie şi filme artistice, proiecţii de diaporamă, expoziţii tematice de artă fotografică şi arte plastice, serbările zăpezii. Toate acestea vor fi o punte de legatură între specialişti şi publicul larg, cu toţii din ce în ce mai preocupaţi şi ingrijoraţi de schimbările extreme ale climei din ultimii ani. Urmăriţi permanent acest website pentru a fi la curent cu toate detaliile manifesătarilor. Titlul proiectului: SIMPOZIONUL NAŢIONAL CRIOSFERA 2013
Locul desfăşurării: Piatra Neamţ, jud. Neamţ Durata: 18 – 25 Februarie 2013 (22 – 23 Februarie Simpozionul Ştiinţific) Scopul: Dinamizarea şi diversificarea activităţilor şi proiectelor criosferice în România Obiective: - formarea în România a unei comunităţi civile, puternice, conştiente de necesitatea explorării şi cercetării criosferei; - reunirea într-o singură “familie” a cercetărilor, exploratorilor, profesorilor şi studenţilor din mediul academic cu preocupări legate de Stiintele Criosferice; - elaborarea unui program naţional românesc unitar şi coerent pentru explorarea şi cercetarea criosferei; - implicarea cât mai activă a agenţilor economici în calitate de beneficiari şi susţinători ai programului naţional de cercetare şi explorare a criosferei; - dinamizarea activităţilor de comunicare între specialişti şi instituţiile guvernamentale şi locale, între aceştia şi media, pentru o mai bună cunoaştere a necesităţii cercetării criosferice româneşti; - implicarea cât mai dinamică a copiilor, elevilor, liceenilor şi studenţilor în activităţi cultural-educative şi informative asupra acestui fascinant domeniu modern de cercetare. Beneficiari:
1. Mediul de afaceri şi agenţii economici cu activităţi directe sau indirecte legate de spaţiul criosferic; 2. Mediul academic şi universitar format din academicieni, profesori şi studenţi din România; 3. Mediul sistemului de cercetare şi proiectare din România, de stat şi particular; 4. Mediul exploratorilor români deosebit de activi în spaţiul criosferic, atât ca tradiţie istorică, dar mai ales în ultimele două decenii; 5. Autorităţile guvernamentale şi autorităţile locale care se confruntă permanent cu probleme generate de fenomenele extreme criosferice; 6. Publicul larg dar mai ales generaţia tânără din ce în ce mai preocupată de efectele pe termen lung ale schimbărilor climatice globale.
|
|